Diversiunile schimbă ”realitatea”

Published by

on

Când ești foarte atent și apare ceva care îți distrage atenția, se poate ca acea diversiune să îți schimbe percepția asupra realității. Mai mult, persoanele din studiul de mai jos erau foarte sigure că văd cum trebuie, fără să își dea seama că lucrurile s-au schimbat.

Studiul: AICI

Subiecților li s-au arătat patru pătrate de diferite culori și li s-a cerut să rețină unul anume. Apoi apărea o diversiune de culoare puternică în jurul altui pătrat. Subiecților li s-a cerut la final să aleagă culoarea reținută pe o roată de nuanțe, chiar dacă nu alegeau o nuanță exactă ci un spectru.

În cadrul experimentului, subiecții confundau câteodată culoarea pe care li s-a cerut să o rețină cu cea a diversiunii. Alții supracompensau și descriau o culoare mai departe față de cea a diversiunii.

Cu cât era mai restrâns spectrul, cu atât era mai mare siguranța deciziei.

Concluzie

Culoarea diversiunii ”s-a infiltrat” în decizia subiecților în următoarele feluri:

  1. Subiecții alegeau culoarea diversiunii în loc de culoarea pe care trebuiau să o rețină
  2. Subiecții supracompensau, alegând o nuanță care era mai departe pe spectru față de culoarea diversiunii. De exemplu dacă pătratul era verde iar diversiunea portocalie, subiecții alegeau zona albastru-verde a roții, aproape de culoarea originală dar mai departe de culoarea diversiunii

Ce mi s-a părut interesant

Subiecții erau la fel de siguri și atunci când alegeau culoarea corectă și când alegeau culoarea diversiunii.

Gânduri de context

De-aia e important să notezi chestii.

Tema asta are legătură și cu distincția dintre semnal și zgomot, meditație, mindfulness și așa mai departe. Mediul e din ce în ce mai poluat de stimuli, imagini, sunete, informații etc. și este esențial să te poți concentra, să poți tăia prin poluarea asta și să mergi spre ce te interesează.

Meditația te ajută să elimini zgomotul, sunetele ambientale din căști ajută și ele… O altă metodă foarte bună este monotasking-ul, ca opus al multitasking-ului. Alegi un lucru și îl faci pe acela, nimic altceva.

E mai greu decât parte, dar e necesar un efort intenționat pentru asta, nu e suficient să decizi că o vei face. Trebuie să îți analizezi constant comportamentul, altfel e foarte ușor să pici în tipare anterioare și să accepți diversiunile.

Lasă un comentariu