Mi se întâmplă uneori să citesc câte un cuvânt sau câte un paragraf și să îmi dau seama că anumite rezultate nu țin (doar) de efortul depus ci și de muză. Mă refer la cuvinte precum ”egosistem”, care au sens pe mai multe niveluri și care provin dintr-o minte activă pe alte tipare.
Nu știu, o fi și o chestiune de exercițiu, de lecturile la care te expui. Poate.
Pățesc așa cu diferite personaje din cărți, filme, seriale etc. Mă las influențat de ele și, pe o perioadă de timp, văd lumea prin ochii lor. Durata depinde de calitatea și puterea personajului.
Dar poate asta are legătură cu felul meu de a funcționa, cameleonic, genul care încearcă să fure meserie nu să o primească. Și poate are legătură cu copilăria. Poate.
Deci ca să îmi vină și mie idei gen ”egosistem” sau ”texticul” ar trebui să mă expun la autori care scriu și gândesc pe astfel de tipare. Au fost ocazii în care mi-am dat seama că în discuții și chiar în gândire nu sunt eu. Sunt fantoma ultimului personaj întâlnit. E un sentiment interesant și uneori regret că nu durează.
Și poate aici am răspunsul pentru o altă întrebare care mă macină periodic: dacă nu rețin o mare parte din ceea ce citesc, de ce mai citesc?
Păi nu rețin conștient, probabil, dar ce intră în craniu rămâne acolo ca o cărămidă în construcții pe care le voi vedea la momentul potrivit. Dacă va fi cazul și dacă mă voi afla vreodată în acel moment potrivit.
Deci îmi construiesc muza și aștept ”egosistemul”. Dar câtă încredere să ai în propria teorie și să aștepți înainte de a încerca altceva? Dar oare cărămizile pe care le folosesc acum sunt ce trebuie? Dar oare dorința asta de a găsi ”egosistemul” e adecvată la resursele pe care mi le-a oferit natura? Fac risipă? Contează? Contez?
Calm.
Ce a funcționat pentru alții poate să nu funcționeze pentru mine, din varii motive. Am contra-argumente pentru orice, dar când se așază praful e mai bine să ai un scop mic decât să mergi la întâmplare. Probabil.
Lasă un comentariu