Relația mea cu lectura este ciudată. În copilărie și adolescență mă întâlneam periodic cu ideea că e important să citești, dar nu m-a interesat la momentul respectiv. Am început să fiu mai atent la cărți în momentul în care am stabilit o legătură între lectură și una dintre formele de putere.
În multe filme, de exemplu, cele mai reușite personaje negative erau foarte puternice, pentru că erau foarte inteligente, pentru că citeau. Puterea fără inteligență nu rezista mult, iar inteligența fără lectură rămânea la nivelul de potențial.
La personajele pozitive, în schimb, sursa puterii era mai mereu legată de susținerea oamenilor, puterea familiei, puterea iubirii sau alte asemenea. Probabil sunt valabile și astea, dar nu sunt accesibile oricui, oriunde, oricând, așa cum era puterea obținută pe filiera inteligență-lectură.
Cel puțin așa vedeam eu lucrurile în momentul în care am căutat prima carte pe cont propriu. Am mers către acele elemente comune aproape tuturor personajelor negative: Machiavelli, Sun Tzu, Salinger, Kafka, Nietzsche etc. Apoi am început să nuanțez și să mă afund, dar nu despre asta vreau să scriu aici.
Parcursul meu, deci, nu a fost marcat nici de disciplină, nici de metodă, ci s-a bazat pe nevoie și a continuat din plăcere. Abordarea mea e empirică, iar una dintre concluzii este că dacă o carte nu îmi satisface o nevoie și lectura nu îmi face plăcere, adio și n-am cuvinte. Indiscutabil.
Nu numai că nu pierd nimic prin metoda asta, dar economisesc timp și folosesc resurse (timp, energie, atenție) în direcții mai bune.
Mai mult, când vine vorba de non-ficțiune și am sentimente mixte legat de o carte, sar peste paragrafe sau chiar peste capitole întregi. Chiar nu am timp de toate prostiile.
Dar e nevoie de luciditate. Cititul e un efort. Necesită atenție. Mi-e foarte ușor să cad pe gânduri și să îmi dau seama că nu mai țin minte nimic din ultimele câteva pagini citite. Tot așa, mi-e foarte ușor să mă las dus de val și, pornind de la o idee interesantă să ajung în carte la niște detalii care nu au nicio relevanță pentru mine.
Deci în paralel cu lectura, pe fundal, trebuie să existe constant un semn de întrebare legat de utilitatea celor citite. OK, creditez autorul timp de câteva fraze sau pagini, că poate la concluzie se ajunge mai pe ocolite și nu înțeleg eu unde bate. Dar dacă văd unde duce și nu văd rostul, sar secțiunea.
Iar pentru asta e nevoie de sinceritate cu mine însumi. Dacă nu înțeleg, nu îmi place sau nu mă interesează, trebuie să îmi contrazic imediat vocea care zice că dacă nu citesc complet cartea respectivă sunt delăsător și superficial.
Rigoarea e pentru studiu. Eu lecturez. Abordări total diferite.
(foto)
Lasă un comentariu