Piese de Conversație

Cartea e apărută recent. Nu e în română, doar în engleză.

Cuprinsul cărții

Introduction: The Power of Clear Thinking in Ordinary Moments

Part 1. The Enemies of Clear Thinking

• Thinking Badly—or Not Thinking at All?
• The Emotion Default
• The Ego Default
• The Social Default
• The Inertia Default
• Default to Clarity

Part 2. Building Strength

• 2.1 Self-Accountability
• 2.2 Self-Knowledge
• 2.3 Self-Control
• 2.4 Self-Confidence
• 2.5 Strength in Action
• 2.6 Setting the Standards
• 2.7 Exemplars + Practice

Part 3. Managing Weakness

• 3.1 Knowing Your Weaknesses
• 3.2 Protecting Yourself with Safeguards
• 3.3 How to Handle Mistakes

Part 4. Decisions: Clear Thinking in Action

• 4.1 Define the Problem
• 4.2 Explore Possible Solutions
• 4.3 Evaluate the Options
• 4.4 Do it!
• 4.5 Margin of Safety
• 4.6 Learn from Your Decisions

Part 5. Wanting What Matters

• 5.1 Dickens’s Hidden Lesson
• 5.2 The Happiness Experts
• 5.3 Memento Mori
• 5.4 Life Lessons from Death
• Conclusion: the value of clear thinking

Note de lectură

PRESIUNILE

Prima idee importantă este că sunt patru reflexe care împiedică gândirea limpede, am să le spun ”presiuni”:

Presiunea emoțională: reacționez mai degrabă la sentimente decât la motive și date

Presiunea orgoliului: tind să reacționez la orice element care amenință felul în care mă văd sau îmi amenință poziția într-un grup sau o ierarhie

Presiunea socială: tind să mă conformez la normele grupului social

Presiunea inerției: natura mea e să îmi formez obiceiuri și să caut confortul. Natura mea e să opun rezistență schimbării și să aleg idei, procese și medii care îmi sunt familiare

Pentru a contracara forța acestor presiuni nu este suficient să ai voință. Aceste presiuni vin dintr-un loc foarte profund, dincolo de accesul nostru direct și constant. Pentru a contracara aceste presiuni, trebuie să le opun automat presiuni pozitive.  Am nevoie de:

Responsabilitate față de sine: sunt răspunzător pentru dezvoltarea propriilor abilități, gestionarea propriilor inabilități și folosirea rațiunii pentru guverna acțiunile. Never complain, never explain.

Cunoaștere de sine: cunoașterea propriilor puncte forte și a propriilor slăbiciuni – ce sunt capabil să fac și ce nu. Nu contează dimensiunea cunoștințelor, ci felul în care sunt folosite.

Autocontrol: stăpânire a fricilor, dorințelor, sentimentelor. Capacitatea de a face ceea ce trebuie făcut, indiferent de chef sau sentiment.

Încredere în sine: încredere în propriile abilități și valoarea proprie în fața altora. Smerenie, competență și căldură.

Alte idei

• E necesar să am standarde înalte pentru mine însumi și să ader consecvent le ele
• Alegerea unor persoane care să acționeze ca model. Fie persoane reale, fie personaje fictive sau istorice
• Un consiliu de conducere personal, alcătuit din aceste persoane/personaje
• Exersare constantă și antrenament în măsurile pe care vreau să le implementez

SLĂBICIUNILE

Există două tipuri de slăbiciuni: înnăscute (foame, sete, oboseală, somnolență, stress, limite ale percepției etc.) și dobândite (acțiunea pe impuls emoțional, acțiune mediocră, amânare din cauza fricii, talent fără muncă etc.)

Două moduri de a gestiona fricile: să îmi sporesc puterea (ajută la combatere) sau să implementez mecanisme de protecție, care intervin când puterea nu funcționează.

Motive pentru care nu văd propriile defecte:

• Așa sunt obișnuit să acționez, nu percep ca defect
• Orgoliu rănit
• Limite ale percepției

Mecanisme de protecție împotriva slăbiciunilor:

• Anticipare și prevenire
• Reguli simple și automatizate pentru succes
• Tensiune. Să majorez efortul necesar când vreau să fac ceva contrar propriilor scopuri
• Proceduri autoimpuse (de exemplu liste de bife)
• Să îmi schimb perspectiva asupra unei slăbiciuni proprii

Pași pentru gestionarea greșelilor:

• Accept responsabilitatea
• Învăț din această greșeală
• Decid conștient să fac mai bine
• Repar ce pot repara

DECIZIILE

Odată gestionate presiunile și stabilită gândirea limpede, trebuie să iau decizii cum trebuie. Deciziile sunt diferite față de alegeri. Dacă selectez simplu o opțiune dintre mai multe, aia e o alegere. Decizia implică gând deliberat.

Decizia este judecata că o anumită opțiune este cea mai bună.

DEFINIREA PROBLEMEI, două componente:

• Ce vreau să realizez
• Ce mă împiedică să fac asta

E important să identific problema corectă, ca să nu rezolv altă problemă. Când pot fi identificate mai multe probleme, e important să o aleg pe cea mai importantă, nu să le rezolv consecutiv pe măsură ce îmi ies în cale. Identific întâi toate problemele, apoi o aleg pe cea mai importantă.

Două acțiuni separat:

• sesiune de identificare a problemei
• sesiune de căutare a soluțiilor

Nu le îmbin pe cele două.

Întrebare pentru feedback bun: ce știi despre problema asta, lucruri pe care alții din încăpere nu le știu?

E bine să scriu problema și soluția propuse, pentru a vedea dacă am înțeles cum trebuie. Dacă nu pot explica un anumit element și folosesc jargon, înseamnă că nu am înțeles până la capăt

EXPLORAREA SOLUȚIILOR

Problemele nu dispar pe cont propriu. Sunt necesare soluții.

Premeditatio malorum: care sunt toate felurile posibile în care situația poate merge greșit? Să nu mă surprindă nimic.

Să gândesc până la capăt: ”ok, și apoi?”

Să mă forțez să găsesc cel puțin trei soluții posibile pentru o problemă.

Dacă văd doar două soluții, să caut o a treia, pentru a înțelege cât mai bine problema. Nu merge cu alb/negru, asta sau aia. Mai bună este o gândire incluzivă, care permite soluții mai creative. Dacă reduc problema la două opțiuni, am iluzia că am ajuns la esența problemei, dar în realitate m-am oprit din gândit.

Să înțeleg și să accept ideea de contrapondere (trade-off) și costuri de oportunitate.

Să mă gândesc în profunzime la ce renunț când accept ceva anume.

Trei lentile de analiză a costului de oportunitate:

• comparativ cu ce?
• și apoi ce?
• cu ce preț?

EVALUAREA OPȚIUNILOR

Criteriile de evaluare a opțiunilor trebuie să fie:

• clare (simple, clare, fără jargon, să poată fi explicate unui copil de 12 ani)
• orientate spre scop (criteriile trebuie să favorizeze numai acele opțiuni care ating scopul dorit)
• decisive (criteriile trebuie să favorizeze o singură opțiune, rezultatul nu poate fi egalitate între două opțiuni)

Să stabilesc care este cel mai important lucru. Nu poate fi decât unul singur. Orice decizie trebuie să țină cont de cel mai important lucru.

Să știu ce caut înainte de a sorta datele. Cele mai multe informații sunt irelevante. 

Semnal vs. Gălăgie.

Doar informații precise de la sursă (HiFi) sau de la experți (HiEx). Nu informații de mâna a doua sau a treia. Fără rezumate, fără relatări decât dacă nu se poate altfel. Evaluează motivațiile surselor – fiecare are o perspectivă limitată asupra lucrurilor.

Cum disting între experți reali și diletanți:

• diletanții nu pot răspunde la întrebări în profunzime
• diletanții nu își pot adapta vocabularul
• diletanții se enervează când spui că nu înțelegi
• experții pot povesti toate felurile în care au eșuat
• diletanții nu cunosc limitele propriei expertize

DECIZIA

Evaluez decizii în funcție de consecințele pe care le au și în ce măsură pot fi revocate, apoi:

ALAP – as late as possible, pentru decizii cu consecințe multe și greu de revocat

ASAP – as soon as possible, pentru decizii cu consecințe puține și ușor de revocat

La ALAP mă opresc din adunat informații și execut decizia atunci când:

• nu mai am informații utile de adunat
• pierd o oportunitate legată de decizie
• am aflat ceva ce face evidentă alegerea corectă

Semne că am ajuns la saturație cu informațiile utile pe care le pot colecta:

• pot argumenta credibil și pro și contra opțiunilor pe care le iau în calcul, din toate unghiurile
• caut sfatul unor oameni care nu au legătură directă cu astfel de probleme sau nu au experiență în astfel de lucruri
• simt că vreau să știu mai mult, dar nu am nimic nou de aflat și nu fac decât să revăd în buclă informațiile și argumentele pe care le am deja

Scopul ALAP este acela de a menține opțiunile. Atunci când opțiunile încep să se reducă, e momentul să iau decizia.

Marjă de siguranță, în toate. O marjă de siguranță este suficientă atunci când:

• poate absorbi de două ori efectele celui mai negativ scenariu
• poate suporta de două ori problemele care ar cauza o criză
• menține dublul resurselor necesare pentru reconstrucție după o criză

Să stau puțin cu propria decizie înainte de a o anunța. Să văd cum o simt.

Măsuri de siguranță:

• senzori pe parcurs (de exemplu dacă până la momentul X nu am făcut Y, atunci anulăm)
• redundanțe la decidenți (toată lumea să aibă informațiile necesare pentru a lua decizii)
• legarea mâinilor (să stabilesc o acțiune sau structură dincolo de controlul meu, care să ajute scopul – de exemplu cum s-a legat Ulise de catarg pentru a auzi sirenele)

Să învăț din propriile decizii. Atât cele bune, cât și greșelile.

Când evaluez o decizie, să mă concentrez pe procesul care a dus la decizie, nu pe rezultat.

Pentru că există decizii bune cu rezultate proaste și decizii proaste cu rezultate bune. Ce contează e procesul.

Să notez gândurile și procesul atunci când iau o decizie. Memoria nu ajută, e mai bine să am ceva scris. Apoi să analizez dacă lucrurile au mers așa cum credeam, de ce da, de ce nu.

 Mai urmează o parte referitoare la identificarea unor scopuri care contează, dar e vorba de morală, stoicism, fericire etc. Sunt alte surse mai bune pentru așa ceva.