Cred că încerc prea mult să rețin, să nu pierd, să țin cât mai multe uși deschise și cât mai multe posibilități disponibile. Dar lucrurile nu funcționează așa. Și poate dacă elimin nevoia de a păstra și de a compila, un ierbar de idei mai bune sau mai puțin bune, atunci voi reuși să asimilez mai bine și să mă concentrez mai bine.
Sigur, pot interacționa cu o idee, pot face ceva cu ea și o pot atașa undeva. Asta e menirea ei. Dar să o păstrez de dragul colecției, sau pentru a reveni mai târziu la ea… ei bine, asta nu cred că a funcționat vreodată. Lucrurile se mișcă mult prea repede și volumul de idei e mult prea mare pentru a face ceva de genul colecționat. Textele, ideile, gândurile, imaginile, sunt perisabile. Dacă lasă o urmă în creier și în suflet, foarte bine. Dacă nu, să vină următoarea.
Panta rei, nu? Nimic nu rămâne. Sunt lucruri, fenomene și oameni, cu impact mult mai mare în lumea asta, care au dispărut cu un fâsâit și fără să observe nimeni nimic. Cu atât mai mult va trebui să le permit ideilor și imaginilor să își încheie viața, fără să le încui într-un purgatoriu din care nu au nicio șansă să mai iasă.
Fără să le trec în această listă de ”vezi mai încolo”. Făcând asta nu le mai acord atenția cuvenită nici în prezent, pentru că nu am timp sau chef acum, iar mai încolo vor fi altele care îmi vor capta atenția. Las curiozitatea să mă ducă într-o mie de direcții și teama de pierdere să îmi aglomereze masa cu idei și fragmente dintre cele mai diverse. Nu e decât gălăgie. Și nu e o gălăgie fertilă, din care să se nască ceva nou. Este. Doar. Gălăgie.
Lasă un comentariu