M-a mușcat atât de tare… Cum nu m-a mușcat niciodată în viața ei. Cum nici nu credeam că poate mușca. Urma să moară. Suferea și m-a mușcat pentru că atât mai putea să facă…
Am privit-o în ochi până în ultima secundă. Mă părăsea după ce mi-a fost alături timp de 15 ani. Rămâneam fără sufletul care a fost lângă mine, fără întreruperi, pe cea mai lungă perioadă a vieții mele. Mă văzuse în toate formele mele și mereu îmi fusese în preajmă, chiar dacă eram certați. Crescusem sub privirile ei.
M-a mușcat pentru că în mușcătura aceea mi-a spus tot ce mai avea de spus înainte să plece.
Mi-a dat sângele cu ultima mușcătură, ca să îmi arate cât a ținut ea la mine. Cum nu m-a mușcat niciodată așa cum ar fi putut, deși de multe ori fusesem un prost. Cum avusese răbdare cu mine până am învățat.
Am fost aproape unul de celălalt, dar de multe ori o respinsesem când voia să stea cu mine. Nu îi oferisem cele mai bune condiții, mai ales în primii ani. Uitam să îi schimb castronul cu apă sau să îi curăț litiera. O pedepseam când era obraznică și mă purtam rece cu ea când nu făcea decât să își urmeze instinctele.
A înțeles și a avut răbdare. Mi-a arătat că lucrurile trebuie făcute altfel. A rezistat, deși avea o afecțiune pulmonară încă din primele luni ale vieții. A stat alături de mine până a văzut că sunt într-un punct bun și că de aici încolo depinde de mine să înțeleg ce am de făcut.
M-a mușcat ca să mă certe că sunt slab în timp ce ea luptă până în ultima secundă. Era momentul să plece. Dar o moarte frumoasă nu ar fi fost posibilă pentru caracterul ei de luptătoare.
Drum lin, fată. Gata, pentru tine s-a încheiat suferința. A venit momentul odihnei. Ai făcut tot ce ai putut și îți mulțumesc că ai fost lângă mine. Lași în urmă enorm de multă suferință și un gol imposibil de umplut. Mă uit în continuare la locurile unde știam că te găsesc și nu văd decât pustiu. Și liniște. Prea multă liniște. Mai ales noaptea.
Înțeleg că a trebuit să pleci. Nimeni nu ar putea să îți ceară mai mult decât ai făcut. Dar tot mi se pare nedrept. Tot am rămas fără o parte din mine. Tot sunt obligat să merg mai departe știind că nu mai ești aici să mă judeci.
Când ai plecat, mi-ai redat sufletul, ca să înțeleg. Doare enorm, dar îți mulțumesc.
Lasă un comentariu