Mi-am făcut curat în bibliotecă, am eliminat mai tot ce am considerat că este acolo fie din vanitate fie din nostalgie. Nu e prima oară, probabil nici ultima. Am pus toate cărțile de eliminat împreună, le-am dus la birou unde le-am expus mai multe zile la rând, le-am cerut colegilor și altor persoane să se servească fără ezitare. Fiecare a luat ce a vrut.
Au rămas cam două sacoșe de cărți cu care m-am întrebat ce să fac. Primul gând a fost să le donez, dar la penitenciar sau la bibliotecă procedura pare complicată. Nu m-am interesat în detaliu.
Așa că am zis că mă duc cu ele la anticariat, mai ales că anticariatele sunt agresive cu ideea că ele cumpără cărți. Știi hârtiile alea lipite pe stâlpi la semafor, cu ”cumpăr mașini, banii pe loc”? După care îți oferă 500 de lei, maxim 1000 lei? Cam așa și cu cărțile.
Două sacoșe de cărți, inclusiv un album foto din Africa, semnat de autor, unele cărți în engleză, cărți care individual ar fi fost vândute cu prețuri între 10 și 50 de lei, nimic siropos, nimic nemuncit de autor.
Au fost cumpărate cu 150 de lei de către anticariat.
E normal și nu prea.
Dar știam că ăsta e jocul. Mă așteptam la asta. Știam lucrurile astea încă din perioada primei studenții, la limbi străine, când uneori mai vindeam cărți la anticariat, la Dalles în pasajul de la Universitate, ca să îmi iau câte un pachet de țigări sau niște fornetti.
Comparații în piața cărții
Piața cărții este, probabil, o piață ca oricare alta. Comercianții încearcă să producă sau achiziționeze cât mai ieftin și să vândă cât mai scump.
Un anticariat ca Târgul Cărții, să zicem, este în mod special rapace, pentru că deși este anticariat vinde anumite cărți la prețuri de librărie standard. Logica lor e că dacă volumul arată impecabil, el trebuie vândut la prețul pieței.
Dar nu este o gândire corectă pentru că profilul magazinului tău este altul. Librăria cumpără de la producător, la prețuri care reflectă costuri de producție. Anticariatul cumpără de la utilizatori, la prețuri care reflectă foamea utilizatorului.
Alte anticariate, precum Anticariat Unu și Trored, și mai ales Antic Ex Libris, au practici mai corecte, pentru că pe rafturile lor poți oricând să găsești o carte foarte bună la un preț neglijabil.
Dar ce înseamnă preț neglijabil? Cartea este, în același timp, un produs foarte important și foarte neglijabil. Muncit, dar ieftin pentru autor și scump pentru cititor.
Acum câteva zile am dat 42 lei pe o carte fără să ezit. Și mă gândeam să mai includ una, de 72 de lei, pe care nu am luat-o pentru că nu eram sigur de calitatea traducerii. În weekend îmi luasem o carte de 85 de lei pe care nici am simțit urgența să o citesc. E acolo, pe listă.
La edituri precum Humanitas sunt cărți care ajung lejer la 100 de lei, pentru că sunt cărți bune, și nu mi se pare o sumă mare pentru ce oferă cartea respectivă. Mie. Nu că aș fi vreun bogat, însă prețul e acceptabil pentru prioritățile mele.
Dar dacă stai să te gândești comparativ, 100 de lei e o sumă foarte mare pentru a fi cheltuită de un civil pentru o carte. De cele mai multe ori, beneficiul cărții nu este imediat, în timp ce beneficiile unei perechi de adidași de la Aleea Castanilor este cât se poate de imediat.
Și atunci ai alternativele:
- În anticariate poți găsi, să zicem, un Norman Manea la 10 lei. În funcție de ce-ți place să citești, într-o zi mai aplicată, poți lua cărți pentru tot restul vieții cu 150 de lei. Sunt romane siropoase, de exemplu, la 2 lei bucata. Doi lei, versus 100.
- Online poți obține gratuit cărțile cele mai bune, dacă știi unde să cauți. Problema cu online-ul este că de obicei materialele sunt în engleză, iar oamenii nu vorbesc engleză atât de bine pe cât pretind.
- La bibliotecă abonamentul e gratis și lista de volume disponibile este enormă
- Aplicații precum Everand, Scribd sau Voxa oferă enorm de multe cărți scrise sau audio la tarife lunare de maximum 50 de lei.
- Pe Bookster… Păi pe Bookster cartea din poza de mai sus e disponibilă gratis, în format electronic, descărcabil.
Le folosesc și pe astea, dar fiecare dintre ele are avantaje și dezavantaje. De exemplu, dacă am de ales, prefer să citesc în română, pe hârtie. Chiar dacă am acces online la cărți și engleza nu are secrete pentru mine.
Dar astea sunt nuanțe neglijabile pentru un turist în piața cărții.
Mult mai frapante sunt cei 150 de lei oferiți pentru două sacoșe de cărți și 100 lei ceruți pentru o reeditare a unei cărți de Patapievici.
Așa se ajunge, de exemplu, să lichidezi biblioteca rudei decedate și, cu banii luați pe o colecție curatoriată să plătești câteva luni de Netflix. Că doar nu o să dai banii ăia pe cele trei volume ale eseurilor lui Montaigne.
Lasă un comentariu