Când eram în liceu, un prieten mi-a spus că el evaluează persoanele după încălțăminte. Treaba asta a rămas cu mine și îmi aduc aminte de ea periodic. Dusă până în profunzime, ideea asta are ceva potențial.
Nu știu dacă prietenul s-a gândit mai adânc la treburile astea sau a constatat pur și simplu că funcționează. Nici nu prea contează. Am să mă joc eu puțin cu acest „instrument”.
Încep prin a observa că încălțămintea e ușor de analizat, chiar și perioade lungi de timp, fără să bați la ochi. Poți să îți maschezi privirea în multe feluri în timp ce te uiți insistent la pantofi. Dacă privirea spre alte puncte se vede imediat, ochiul aruncat spre pantofi rămâne neobservat. Ăsta e un avantaj, din start, pentru că elimină ”contraspionajul” și alte forme de comunicare clandestine, ca atunci când știi că ești observat și te comporți într-un anume fel.
Apoi, prin combinația sa de funcție și estetică, încălțămintea îi impune purtătorului decizii pe care nu le mai vezi la alte articole de îmbrăcăminte, poate cu excepția gecilor. Decizii similare mai sunt necesare la ceasuri sau poșete, dar acolo raportul dintre funcție și estetică e diferit, poșetele și ceasurile fiind preponderent ornamentale.
Un prim criteriu de evaluare ar fi tipul de încălțăminte. Dacă e un pantof sport, un pantof elegant, o gheată pentru mers mult pe jos și așa mai departe. Care consideri tu că îți este stilul de viață? Adaug aici și prețul și gradul de uzură. Pentru că un adidas nou-nouț și foarte ieftin poate spune la fel de multe ca un toc cui pe care cobori din autobuz.
Combinația de uzură, stil și preț poate sugera ce vrei să creadă lumea că ești, ce crezi tu că ești, ce ești cu adevărat și așa mai departe. Pentru că unele dintre deciziile astea sunt sub controlul tău, dar altele sunt impuse de nevoi și de resurse.
O zonă în care ai mai mult control, însă, este estetica. Aici vei fi judecat, presupunând că tu ai ales încălțămintea și că nu ți-a fost donată sau impusă din exterior. Iar aici poți să arăți bun sau prost gust, la fel cum poți să arăți curaj, eleganță, discreție, indiferență, sfidare și așa mai departe. În comunitățile mari, însă, oamenii își aleg de obicei încălțăminte plictisitoare.
Bineînțeles, încălțămintea poate fi ca arta modernă. Fără context, nu înțelegi mare lucru. Deci mai contează și cine poartă pantofii respectivi, cum îi poartă, de ce, când, câte alte perechi are și așa mai departe. Dar pe cont propriu, încălțămintea este un loc din care poți obține ușor informații bune.
Au trecut aproape 30 de ani de atunci. Între timp, prietenul meu probabil că și-a rafinat criteriile de evaluare a oamenilor. Tot ce-a mai rămas din ideea lui e jucăria asta în care am consumat 45 de minute.
Notă: Titlul e o glumiță. Are legătură cu basmul ”Prâslea cel voinic și merele de aur”, din care a rămas în vocabular expresia ”unde-ți stau picioarele, îți va sta și capul”
Lasă un comentariu