Cred că fac din anul 2023 unul de dezvoltare laterală. Dacă am în vedre o dezvoltare în formă de T, eventual de TT, cu diversificare a ideilor și profunzime într-unul sau două domenii, atunci iată: a venit momentul pentru generalizare.
Desigur, vocile îmi spun că atac subiecte serioase cu forțe superficiale, dar nu e timp de mersul pas cu pas. Mai mult, aș zice că resursele disponibile acum sunt numai bune de folosit comparativ cu generațiile anterioare, care trebuiau să facă lucrurile mai greu.
Așa că anul acesta am de gând să mă axez pe rezumate, sinteze, compendii și enciclopedii, cu scopul de a merge cât mai departe în lateral cu ideile.
Va trebui, totuși, să am în vedere acțiunea și aplicabilitatea lucrurilor pe care le studiez, altfel mă duc prea mult în abstract și ajung să pierd timpul.
Totodată, nu pot merge la întâmplare cu studiul, așa că va trebui să am o metodă. Am câteva cărți pe care le urmăresc de ceva timp și am să încep cu ele, dar apoi trebuie să îmi direcționez puțin energia.
Vedem, facem o evaluare pe la începutul primăverii și de acolo mergem mai departe.
Lasă un comentariu