Piese de Conversație

Hai să exagerăm cu analiza, în joacă! #overthinking

Tema săptămânii în Dilema este: ”Realitatea la plural”. Mă mai uit pe tema săptămânii, ca exercițiu, ca să mă forțez să scriu pe subiecte pe care nu le aleg eu. Primul flux de gânduri a fost: OK, deci realități paralele, eventual distincte, fără puncte comune, nu mai comunicăm, nici realitatea nu mai e ce-a fost, realități multiple înseamnă atomizare, fiecare om devine o insulă etc.

Dar dacă voiau să zică ”realități paralele” ziceau asta, nu? Că expresia există deja și e cunoscută. Era la îndemână dacă asta era ideea.

Și atunci pot să mă joc puțin cu tema, ca să îi găsesc eventuale sensuri plauzibile. Documentare zero. Dacă e vreun citat din vreun Pascal, habar nu posed. Să purcedem.

Tu vs. grup

Poate e vorba de faptul că ”realitatea” e la singular, în timp ce termenul ”plural” se poate referi la un grup de elemente, presupus persoane. Deci realitatea grupului. Și atunci i se poate opune o realitate individuală.

Deci grupul ca fenomen cu realitate proprie, cu un mod propriu de a interpreta mediul și evenimentele. Adică ce crezi tu că știi poate să nu mai fie valabil dacă aderi la un grup.

Un model multiplicat

Poate e vorba de Realitatea TV, care face notă discordantă în peisajul media și care ar putea fi imitată de alte proiecte care interpretează lucrurile la fel dar nu au același succes. Atunci ar fi mai corect să zicem ”Oglinda la plural”, sau, la rigoare, ”Ocram la plural”, pentru că Realitate nu este nici primul nici cel mai eficient proiect care face treaba asta.

O variantă mai evidentă…

…ar fi pur și simplu ”realități”, ca răspuns firesc pentru ”realitatea la plural”.

Dar aici un obstacol vine din faptul că avem articol hotărât, adică ”realitatea” în loc de ”o realitate”. Adică Realitatea despre care vorbim e numai una, în loc să fie una dintre mai multe. Iar atunci pluralul ar fi ”realitățile”, ceea ce nu prea are sens, pentru că dacă e numai una nu are plural. Deci să trecem, și să presupunem că e vorba de ”realități”.

Dar dacă acceptăm că nu e vorba de realități paralele, așa cum scriam mai sus, înseamnă că realitățile astea pot exista separat sau împreună, pot interacționa și chiar se pot suprapune. Adică realitatea mea poate prelua elemente din realitatea ta.

Asta, mai departe, poate să însemne că:

• eu și tu vedem lucrurile la fel doar până la un anumit punct
• realitatea mea nu e Realitatea aia mare. Nici a ta.
• Realitatea aia mare poate include realități mai mici, la fel de valabile dar incomplete
• Incomplete dar suficiente

Și mai departe putem merge spre ideea că realitatea este adesea o chestiune de viață și de moarte. Sunt oameni care sunt dispuși să omoare sau să moară pentru a-și susține propria realitate. Deci ”Realitatea la plural” e o problemă.

…

Și tot așa către semioză infinită. Că sunt diletant, nu am citit încă ”Limitele interpretării” și prietenii îmi spun că nu știu să mă opresc.

Na că știu.