Am aflat despre o afecțiune foarte rară, numită Sindromul Anton, în care persoana este oarbă dar nu își dă seama, și chiar neagă că ar fi oarbă.
Îți dai seama?
Creierul lui, afectat după un atac cerebral sau o lovitură la cap, compensează absența informațiilor din exterior cu tot felul de fantezii. Întrebi omul câte degete vede, îi arăți 3, el zice cu încredere 2 sau 5. Nu reacționează la schimbări de lumină și nu se sperie instinctiv când îi apropii ceva de ochi.
Cazurile sunt extrem de rare, dar e posibil să fie mai multe, neraportate pentru că omul nu-și dă seama că a orbit. Persoana devine suspectă în momentul în care încearcă să treacă prin mobilă sau prin pereți, sau atunci când descrie cum vede persoane sau obiecte care nu există.
E ceva poetic în povestea asta. Ceva metaforic. Un om care crede că vede, e convins că vede, dar de fapt e complet orb. Și găsește motive pentru care nu poate răspunde la numite întrebări, și cade pe gânduri când i se aduc dovezi contrare, dar rămâne o perioadă la părerea că el vede. Și are încredere în ideea asta.
Lasă un comentariu