”Viața în continuă încordare interioară formează talente aflate în om în stare latentă. El nici nu bănuiește pe ce culmi ale abilității și acuității psihologice reușește să se înalțe atunci când estre strâns cu ușa și când trebuie să fie abil sau să dispară. Supraviețuirea celor mai adaptați la acrobația intelectuală creează un tip uman mai puțin cunoscut până acum în Europa modernă. Nu mai încape îndoială că circumstanțele din care rezultă Ketmanul dezvoltă intelectul”
Citatul e preluat din cartea Gândirea Captivă, scrisă de polonezul Czesław Miłosz în 1953, deci în cea mai comunistă perioadă a comunismului.
Mi-a atras atenția paragraful pentru că mă ajută să înțeleg ceva ce multă vreme am intuit doar. Faptul că oamenii din Europa de Est sunt o specie diferită față de cei din Occident, dar nu pentru că ar fi mai săraci sau mai proști. E o traumă, cumva.
Inteligență emoțională extraordinar de bine dezvoltată, pentru că în comunism trebuia să vezi clar cine te-ar putea trăda, tendința de a lua totul personal, pentru că în comunism orice insinuare putea deveni foarte rapid un atac cu efecte cât se poate de concrete, și așa mai departe. Specialiști în supraviețuire pe un front al minții. Nu progres, nu viitor luminos, nu fericire. Supraviețuire. Ăsta e talentul.
Cartea este o analiză despre felul în care intelectuali est-europeni ajung să accepte comunismul stalinist nu doar din frică, ci și din nevoie de sens, siguranță și apartenență. Cred că autorul se referă la intelectuali pentru a ataca cea mai puternică formă a unui argument. Adică bătălia se duce pe frontul ideilor, iar acolo intelectualii sunt cel mai bine dotați să lupte. Dacă ei cad, atunci oricine poate să cadă.
În viziunea scriitorului, intelectualii din Europa de Est văd Occidentul cu un amestec de fascinație, invidie, dispreț și neîncredere. Occidentul le apare liber și prosper, dar și superficial, burghez, comod, incapabil să înțeleagă presiunea istoriei trăite în Est. Pentru ei, Vestul pare uneori prea relaxat moral, prea pluralist, prea „moale”, în timp ce comunismul, deși brutal, se prezintă ca fiind serios, organizat, orientat spre viitor. Iată o iluzie periculoasă: est-europeanul poate ajunge să confunde libertatea occidentală cu decadența și duritatea ideologică a Estului cu profunzimea istorică.
Cartea arată cum ideologia funcționează ca o religie seculară: explică totul, promite un viitor mântuitor și justifică sacrificiile prezentului. Mintea, sub comunism, devine captivă atunci când omul nu mai judecă realitatea direct, moral și concret, ci prin schema unei doctrine. Miza cărții este că adevărata dominație totalitară nu constă doar în controlul exterior, ci în momentul în care omul începe să-și dea acordul interior minciunii.
Apar două idei importante: ”murti-bing” și ”ketman”.
Capitolul „Murti-Bing” spune că ideologia comunistă funcționează ca o pastilă a liniștirii mentale: nu doar sperie sau constrânge, ci oferă sens, certitudine și apartenență unor intelectuali obosiți de haos, război și ambiguitate morală. Miłosz arată că omul poate accepta o doctrină falsă fiindcă ea îl scapă de povara întrebărilor grele: ce e adevărat, ce e drept, ce trebuie făcut. Problema este că această pace are prețul captivității interioare: nu mai judeci realitatea direct, ci prin schema ideologică.
Capitolul „Ketman” vorbește despre arta de a trăi cu o mască într-un regim totalitar: omul spune public ceea ce cere ideologia, dar păstrează în interior alte convingeri. Miłosz arată însă că această dedublare nu rămâne neutră: la început pare o strategie de supraviețuire, dar, practicată zilnic, ajunge să deformeze caracterul și gândirea. Ketmanul înseamnă că omul nu mai trăiește în adevăr, ci într-un joc continuu al disimulării, iar masca riscă să devină parte din el.
Mai sunt câteva capitole despre scriitori polonezi și țări baltice, dar partea aia m-a interesat mai puțin, că am exemple mult mai apropiate de comunism și transformare.
Eu citesc cartea asta după 70 de ani. Nu am prins comunismul suficient cât să am o părere directă despre el, dar am fost format de oameni care au prins. Trăiesc printre oameni care au prins și depind de oameni care au prins.
Stafia comunismului e bine sănătoasă și îmi dau seama că și generațiile ulterioare au fost formate în același spirit.
Lasă un comentariu