Am nepoți. Mă uit la mine ca posibil furnizor de educație și apar întrebările.
- Sunt în măsură să educ pe cineva?
- Dacă vreau să educ, mă bazez pe ce știu sau mă documentez? O combinație, probabil.
- Ce a funcționat la vremea mea va funcționa și acum?
- Sunt sigur că ce cred eu că a funcționat este de fapt un lucru bun?
- Sunt sigur că văd toate influențele?
- Rezultatul pe care îl am în vedere, este bun sau nu? Este el suficient?
- Unde încep, unde mă opresc?
Dar timpul trece. Și ezitările astea nu ajută la nimic. Îmi spun că influențele negative sunt atât de prezente încât ce am eu de contribuit nu poate dăuna. Oare?
Confruntat cu influențele negative, înveți să le gestionezi. Ele nu dispar, chiar dacă nu le vezi o perioadă. Și te găsesc.
Atunci ce înseamnă o educație bună? Înseamnă să construiești o minte bună. O minte care poate fi folosită ca instrument pentru a te descurca în orice situație și a crește dacă ai posibilitatea.
Pot eu să contribui la edificarea unei astfel de minți? Încă nu am terminat cu a mea. Și probabil nici nu voi termina prea curând.
Iar dacă acum acționez decisiv pe gândirea curentă și apoi se schimbă lucrurile? Înseamnă că trebuie să merg la esență. Să găsesc elemente universale, care nu se schimbă.
Principii. Reguli. Instrumente.
Influențele mele au fost multe, zic eu, dar probabil nu suficiente. Văd că s-ar fi putut mai mult. Nu condamn pe nimeni și sunt recunoscător pentru ce am deja. Dar a trebuit să treacă niște ani și niște situații ca să înțeleg.
La vremea respectivă nu părea că se întâmplă ceva bine. Mult dintre lucrurile pe care le făceam mi s-ar părea inutile și acum. Cele mai puternice lecții le-am primit prin observație, nu prin ce mi s-a oferit activ. Am văzut diverși oameni făcând diverse lucruri când nu își dădeau seama că sunt priviți sau nu o făceau pentru public.
E și asta o variantă. O mai auzisem undeva: dacă vrei să fii un părinte bun, ține copiii în viață și fii un om de calitate.
Așa o fi, dar aici avem de-a face cu nepoți. Timpul e limitat iar abordarea trebuie să fie sistematică și coerentă.
Ce ofer trebuie să fie compact, universal valabil, ușor de reținut și ușor de folosit. Restul sunt exemple.
Am multe exemple în istorie de oameni care au fost rezultatele unui sistem conceput încă de la naștere. Îmi vin în cap exemplele surorilor Polgar și Michel de Montaigne. Iar Montaigne are și un eseu interesant despre educația copiilor. Dar ceva îmi spune că nu e timp suficient pentru o asemenea abordare și oricum ea vine cu alte lipsuri (sociale, fizice etc.).
Atunci revin la principii universale, cu foarte multe variante.
Una ar fi modelele mentale.mAlta ar fi codurile de onoare ale diverselor discipline, cum ar fi Dokkodo, sau cele patru virtuți etc. Apoi ar fi sisteme care pot fi înțelese ușor, dar care trebuie aplicate constant, cum ar fi stoicismul sau sporturile practicate la nivel de performanță.
Mai sunt și altele. Nu știu. Probabil trebuie acționez pe bază de oportunitate, nu programatic, pentru că lucrurile se schimbă mult prea repede.
Când mă gândesc cum arăta lumea când eram mic și cum arată acum, cea mai bună soluție pare să îți dezvolți capacitatea de a te adapta la schimbare, nu la condiții care apar în diverse momente.
Poate că e mai bine să îmi văd de treaba mea, dar să fiu disponibil și, atunci când găsesc ceva util sau interesant, să dau mai departe.
Vedem.
(foto)
Răspunde-i lui Ion C. Anulează răspunsul